de Radu Preda![]( "steagRomania")
Aşa cum am văzut în articolul precedent, Declaraţia din 27 iulie 2009 a Consiliului de experţi „Economie şi etică” de pe lângă Patriarhia Moscovei şi a Întregii Rusii în legătură cu criza financiar-economică (de găsit în traducere românească pe pagina www.teologia-sociala.ro) reprezintă una dintre primele reacţii ortodoxe la impasul actual. După ce a analizat datele definitorii ale modelului economic în vigoare şi a pledat convingător pentru reluarea unei legături directe între logica financiară şi nevoile economiei reale, documentul prezintă posibila contribuţie a factorului religios la redresarea crizei etice în care ne aflăm la nivel global.
Principala critică din perspectivă religioasă la adresa practicilor financiare are în vedere dobânda sau, cu un termen mai dur, camăta. Consiliul de experţi recomandă în fapt regândirea etică a sistemului de finanţare actual: “Nu este întâmplător că mai multe religii tradiţionale au o atitudine prudentă, iar uneori chiar negativă faţă de perceperea dobânzilor bancare. Camăta a fost întotdeauna considerată ca fiind o activitate morală îndoielnică şi incertă. Activitatea financiară şi de credit poate deveni dubioasă din punct de vedere moral dacă aceasta, în goana fără scrupule după profit, se abate de la scopul şi vocaţia sa iniţială – aceea de a face viaţa oamenilor mai bună şi economia mai eficace. Din acest motiv, în prezent, profesia consultantului financiar necesită nu doar un control public miniţios, dar şi un puternic auto-control etic. Fără a solicita respingerea folosirii posibilităţilor oferite de instrumentele financiare moderne şi fără a ne manifesta câtuşi de puţin dorinţa de a reveni la formele naturale ale economiei, credem că este necesar să se treacă la o evaluare echilibrată a tuturor avantajelor şi dezavantajelor modelului financiar mondial actual.” Ar fi aici de spus că, pe fundalul crizei în care se zbate o bună parte a spaţiului cultural şi social germinat de Creştinism, nu puţini lideri musulmani văd într-o astfel de situaţie dovada superiorităţii etice a Islamului. Or, este adevărat că produsele financiare ḥalāl propuse de băncile declarate musulmane par superioare din punct de vedere etic celor „creştine”, dar nu este mai puţin adevărat că profitul pe care îl fac se bazează tot pe o diferenţă între valoarea banilor daţi şi cea a banilor încasaţi înapoi. Altfel spus, Islamul nu are o reţetă etică prin care profitul să fie complet eliberat de prezumţia de cămătărie sau speculaţie.
Următorul punct critic din documentul Patriarhiei Moscovei se referă la caracterul supranaţional şi indiferent faţă de “capitalul uman” local al modelului economic pus actualmente în practică: “Este important ca distanţa dintre sistemul economic şi nevoile oamenilor simpli să fie redusă la maxim, doar astfel urmând să fie create acele oportunităţi pentru implicarea lor activă şi creativă în activitatea economică. Modelul creşterii economice care încă predomină în unele ţări nu presupune investirea de resurse consistente în modernizarea producţiei şi în „capitalul” uman. Existenţa unui atare model este posibilă doar în condiţiile unui aflux de investiţii externe, a creşterii preţurilor şi monopolizării pieţei. În acelaşi timp, numărul persoanelor capabile să influenţeze în mod real procesele economice şi să producă profit este foarte limitat, situaţia creată având un impact negativ asupra economiei naţionale. Or, pentru a fi cu adevărat eficace în progresul său, o economie trebuie să implice majoritatea populaţiei capabilă să lucreze în producerea bunurilor şi serviciilor. O daună serioasă este cauzată de dominaţia în conştiinţa publică a mentalităţii consumistice precum şi a încercărilor de justificare a atitudinii parazitare faţă de munca altora.” Tabloul de mai sus se potriveşte fără retuşuri inclusiv situaţiei din România, o ţară care în ciuda unui sistem educaţional până de curând performant, a unui „capital uman” real, a resurselor naturale deosebit de variate, a ajuns să consume alimente din import, să fie atractivă doar pentru costurile salariale reduse, dar să exporte în schimb materie primă şi pe cei mai buni specialişti ai săi. Pentru astfel de ţări, criza se resimte cu o duritate sporită. Mai mult, chiar şi în lipsa unei crize precum cea pe care o traversăm, structura socială fragilă, piramida demografică răsturnată şi corupţia endemică tot ar fi adus România în pragul falimentului. Simetric, acelaşi lucru se poate spune şi despre Rusia.
Documentul din iulie 2009 nu doar critică, pe bună dreptate, dar şi insistă asupra remediilor: „În situaţia actuală, deosebit de relevante sunt preocupările pentru responsabilitatea socială, controlul public asupra activităţii organizaţiilor şi dezvoltarea durabilă. Atât organizaţiile comerciale, corporatiste, cât şi cele guvernamentale trebuie să adopte drept regula lor cea mai importantă tocmai respectarea normelor general acceptate, tradiţiile şi standardele prevăzute de lege, precum şi normele etice. De asemenea, este necesar să se acorde mai multă atenţie dezvoltării managementului ecologic şi social, creşterii transparenţei afacerilor şi organizării unui dialog continuu dintre comunitate de afaceri şi stat pe de o parte, dar şi dintre mediul de afaceri şi publicul larg pe de altă parte. În acest sens, practica prezentării rapoartelor corporative sociale făcute în conformitate cu standardele Global Reporting Initative trebuie să fie încurajată cât mai mult. Prin intermediul instrumentului de indexare a impactului lor social, organizaţiile economice şi financiare pot aduce o contribuţie esenţială la eforturile de reducere a tensiunii şi a neînţelegerii între societate şi comunitatea de afaceri, dar şi pentru creşterea practicii globale de responsabilitate socială la un nivel calitativ nou.” Citim aici un vag ecou la luptele de peste un deceniu date de diferite organizaţii non-guvernamentale din Europa de a impune un ISO social, un sistem de certificare a gradului de solidaritate şi contribuţie socială a mediului antreprenorial.
Consecvent pledoariei pentru indexarea impactului social al firmelor, textul priveşte cu atenţie la măsurile anti-criză, denunţând soluţiile facile, puse în aplicare pe seama celor care oricum sunt perdanţii oricărei crize: „Pentru a ieşi din situaţia de criză este necesar, printre altele, să fie adoptat un întreg pachet de măsuri cu scopul de a crea o atmosferă bazată pe criterii etice în relaţiile de afaceri şi pentru a face o alegere conştientă în favoarea investiţiilor în întreprinderile responsabile din punct de vedere social. Experienţa a arătat că astfel de investiţii aduc întotdeauna profit la fel de mare ca şi investiţiile obişnuite sau chiar mai mare. Utilizând instrumentele politicii fiscale şi de creditare, este important să se dezvolte sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel încât să fie posibil ca oamenii simpli să poată să înceapă o afacere pe cont propriu. Este necesar ca instrumentele de micro-creditare să fie promovate la nivelurile guvernamental şi public, să fie sprijinite întreprinderile agricole, în special cele mici, asigurându-se astfel angajarea maximă a populaţiei active. Pe de altă parte, o reducere masivă a locurilor de muncă argumentată prin criză, însă fără nicio încercare din partea angajatorilor de a moderniza producţia, de crea noi locuri de muncă sau de a lua iniţiativa în vederea căutării unor oportunităţi pentru crearea de noi locuri de muncă, este inacceptabilă din punct de vedere moral-etic şi iresponsabilă social.”
Documentul rus revine aproape de final asupra lecţiilor pe care ar trebui să le învăţăm la nivel global din impasul în care ne aflăm: “În acelaşi timp, pe fundalul actualei crize, a apărut necesitatea democratizării mecanismului de luare a deciziilor în cadrul organizaţiilor financiare internaţionale, cu respectarea strictă a principiilor general acceptate ale dreptului internaţional, inclusiv şi a principiului egalităţii statelor suverane. Bazele unei dezvoltări stabile a economiei mondiale pot fi puse doar cu condiţia unei combinaţii armonioase dintre creşterea economică şi principiile justiţiei. Noua strategie de dezvoltare a economiei mondiale trebuie să se bazeze pe principiile generale ale dreptului internaţional, incluzând şi dispoziţiile Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale. În acest context, problema combaterii sărăciei devine una nu doar economică, ci şi politică din moment ce sărăcia cumplită este de cele mai multe ori însoţită şi de o lezare a drepturilor omului. În acest fel, o nouă strategie mondială de dezvoltare economică ar trebui să fie însoţită de creşterea influenţei din partea tuturor segmentelor populaţiei îndreptată spre supravegherea procesului de luare a deciziilor şi a responsabilităţii morale ale organizaţiilor internaţionale, precum şi a guvernelor naţionale şi a sectorului de afaceri. Este indispensabilă necesitatea de a stabili bariere în calea infracţiunilor şi a diferitelor mecanisme suspecte care se referă la capitalul transnaţional, utilizând orice mijloc economic şi non-economic care se află la dispoziţia statului.” Influenţa populaţiei în domenii decizionale atât de complexe sună în cel mai bun caz a ideal, adică nu are deloc şanse să se şi întâmple. Poate că la acest pasaj ar fi fost oportun să se adauge, cu titlul de principiu măcar, necesitatea ruperii, în Rusia şi aiurea, a pactului dintre politicieni şi oligarhi, reluarea de către politică a rolului ei genuin de garant al prosperităţii şi al demnităţii cetăţenilor săi în egală măsură.
Finalul Declaraţiei din 27 iulie 2009 a Consiliului de experţi „Economie şi etică” de pe lângă Patriarhia Moscovei şi a Întregii Rusii în legătură cu criza financiar-economică aruncă o privire în viitor: „În mod firesc, noua eră (de după criză) necesită noi metode economice de gestiune realizate printr-o combinare de reglementări eficiente cu măsuri de încurajare a sectorului privat şi de dezvoltare a potenţialului uman. Fără un sistem de valori solid orice transformare a modelului socio-economic existent nu poate fi productiv. Un nou model de dezvoltare realist ar trebui să se bazeze pe principiile justiţiei, eficienţei şi solidarităţii sociale. Statele care caută să îmbrăţişeze aceste principii în activitatea lor economică vor căpăta în mod sigur un avantaj competitiv în situaţii viitoare de criză. Având o cultură milenară, bazată pe valori precum sinodalitatea (sobornicitatea), austeritatea, cumpătarea, altruismul şi patriotismul, Rusia poate şi trebuie să impună un exemplu de politici responsabile şi echilibrate pentru modernizarea sistemului economic şi social, bazându-se în toate acestea pe idealurile tradiţionale ale poporului său.” Cum ar putea valorile multiseculare ale poporului rus să fie valorificate la început de secol rămâne o chestiune pe care probabil acelaşi consiliu sau o altă comisie ar merita să o abordeze cât de curând.
Sursa: www.teologia-sociala.ro, textul aici